Citește și
N-a mai fost nevoie de un al cincilea penalty. Finala era decisă. Duckadam fusese magia care a făcut minunea să se întâmple. “N-avem pâine şi salam, da-l avem pe Duckadam”! Era scandarea tragicomică de pe stadioanele acelor vremuri. O scandare ce venea din pieptul celor care au trăit foamea, la propriu, în România comunistă. Iar Duckadam i-a “hrănit” cu o poveste formidabilă, care le-a mai ţinut puţin de foame românilor, în ultimii ani ai dictaturii.
Dar pe Duckadam nu l-a mai hrănit nimeni. Cei cărora le-a provocat acea stare de euforie aproape psihedelică l-au uitat, cu viteza unui plonjon, la un penalty apărat. Vina lui a fost că nu era un erou de basm, chiar dacă lumea îl vedea aşa. Un Harap Alb al fotbalului românesc, dar cu nevoi şi probleme.
Din păcate pentru Duckadam, penalty-ul al cincilea a venit mult mai târziu şi acolo n-a mai putut să pareze. A fost “executat” chiar de cei care au profitat de pe urma momentului său istoric, din seara de 7 mai 1986. Simţi doar furie şi o greaţă profundă când îţi aminteşti că cel mai celebru portar al României, omul de Cartea Recordurilor, şi-a vândut cele mai celebre mănuşi din istoria ţării pentru 3000 de euro, ca să renoveze apartamentul. Ce ţară îşi lasă un erou să ajungă în aşa situaţie? Ce club de fotbal îşi abandonează un jucător care îi este simbol?
Să ne imaginăm ce a trăit inima lui Helmut Duckadam. Câtă amărăciune a suportat, oare, când portarul a fost nevoit să-şi vândă mănuşile ce ţineau loc de “icoană” pentru cariera lui? Ce a simţit când s-a rugat de rivalii de la Ministerul de Interne să-l angajeze la vamă, pentru că Ministerul Apărării îl dăduse uitării, după retragerea forţată de problemele de sănătate? Cum o fi fost inima lui Duckadam când marele portar a trebuit să crească câini, pentru a avea un venit? Dar când a lăsat totul şi s-a dus în America, pentru o viaţă mai bună? S-a simţit inutil şi neajutorat, într-o ţară care nu auzise de finala de la Sevilla. Pensie de 1800 de lei?! Ne mai mirăm că inima sa a cedat atât de devreme, după atâtea nedreptăţi? Oare cum ar fi fost viaţa lui Duckadam, dacă se năştea în Germania, ţara cu care rezonează numele său? Dacă devenea erou acolo, mai trebuia să se umilească pentru un trai decent?
Şansa lui Duckadam s-a numit Gigi Becali, care l-a angajat la FCSB pentru câţiva ani, iar apoi colaborarea cu televiziunea. Sunt contractele care i-au redat demnitatea, chiar dacă patronul FCSB i-a dat şi el un gol din penalty, când i-a scăzut salariul umilitor de mult, ceea ce l-a făcut să se retragă de acolo.
Duckadam a avut parte de mult prea puţin pentru un erou atât de mare. Un erou care a murit şi cu supărarea că un “război” nedrept a împărţit Steaua ‘86 între cei ce ţin cu FCSB şi cei ce ţin cu CSA.
Duckadam a plecat discret, cum a fost ca om şi la fel de neaşteptat, cum a fost şi acea noapte de la Sevilla. Meritai mai mult, Helmut Duckadam! Ne rugăm să ţi se facă dreptate pe lumea cealaltă. Lumea de aici nu a putut să se ridice la nivelul pe care tu l-ai ridicat atât de sus.