S-a terminat şi acest Campionat European. Spania a dominat turneul de la un capăt la celălalt, reuşind să treacă de cele mai puternice naţionale. „Furia Roja” s-a impus în finală în faţa Angliei, care era favorita numărul 1, cu 2-1 şi a cucerit pentru a patra oară Campionatul European.
Citește și
Scot în evidenţă în acest articol ceea ce s-a întâmplat în Germania cu naţionala României şi cu fanii români.
Nu pot începe altfel decât prin a transmite felicitări tricolorilor pentru parcursul extraordinar de la acest EURO. După ce a terminat grupa de calificări din postura de lideri, fără nicio înfrângere, naţionala noastră a terminat şi grupa de la European pe primul loc. Chiar dacă am fost cotaţi ca fiind cea mai slabă echipă naţională din punct de vedere valoric de la acest turneu final, am reuşit să terminăm în faţa Ucrainei, pe care am spulberat-o cu 3-0, a Belgiei, care este numărul 3 mondial şi a Slovaciei.
Aşadar, România a încheiat grupa pe primul loc, cu o victorie, un egal, şi o înfrângere. După care a urmat meciul cu Olanda, din optimi, acolo unde cu toţii am sperat la o calificare, care nu a venit în cele din urmă.
Olandezii şi-au arătat superioritatea în acel duel, pe care l-au câştigat cu scorul de 3-0. Unii ar spune că a fost un scor mincinos, dar a arătat diferenţa de valoare.
Dar aici nu are rost să discutăm, deoarece ştim la ce nivel fotbalistic suntem. Însă aceşti băieţi, prin devotamentul şi dăruirea pe care au arătat-o în fiecare meci, ne-au făcut să simţim ce doar părinţii şi bunicii noştri au mai trăit în perioada Generaţiei de Aur. Încă o dată, jos pălăria!
Ceea ce vreau sa punctez aici nu este neapărat performanţa pe care au reuşit-o tricolorii, ci mai degrabă emulaţia care s-a format între suporteri şi echipa naţională.
La primul meci din grupe, peste 30.000 de suporteri români au invadat Allianz Arena şi i-au împins pe jucătorii noştri spre cea de-a doua victorie de la un campionat european. A fost un adevărat spectacol făcut de fanii noştri veniţi atât din ţară, cât şi din toate colţurile lumii. Toată lumea vorbea despre felul în care românii au intonat imnul „Deşteaptă-te române” şi despre modul în care i-au încurajat pe tricolori.
Toate publicaţiile şi-au arătat admiraţia faţă „Zidul Galben”. Au urmat apoi meciurile cu Belgia, Slovacia şi Olanda, unde suporterii noştri au fost din nou la înălţime. A fost pur şi simplu extraordinară atmosfera creată de suporterii români la acest EURO.
Întrebarea mea este următoarea: de ce nu putem da dovadă de aceeaşi susţinere la toate meciurile echipei naţionale? De ce după meciurile amicale premergătoarea turneului final, aceiaşi jucători, care ne-au calificat de pe primul loc, au fost huiduiţi şi apostrofaţi? Înţeleg, nu au reuşit să câştige cu Bulgaria şi Liechtenstein, naţionale mult mai slab cotate decât noi, dar nu alături de ei ne-am bucurat la victoria cu Elveţia din utlimul meci din grupa de preliminarii, acolo unde am sărbători cu toţii calificarea care era deja obţinută de la meciul din Israel?
Au fost meciuri , chiar din perioada recentă, când România juca în faţa unui stadion doar pe jumătate plin, iar finalul aducea acelaşi reacţii dure la adresa jucătorilor ca la meciurile cu Bulgaria şi Liecthenstein. De ce în momentele grele nu le putem fi alături şi alegem să dăm cu ei de pământ?
Înţeleg şi criticile, care sunt constructive, dar de cele mai multe ori se ajunge la exagerări. Cum să lupte băieţii din teren, când după o partidă mai slabă şi un rezultat nemulţumitor, sunt jigniţi în ultimul hal? Pentru cine să o mai facă? De ce s-ar zbate, când se pot concentra pe echipa de club, acolo unde încasează cei mai mulţi bani?
Chiar Nicolae Stanciu a avut un discurs manifest după meciul cu Ucraina, prin care le-a cerut contestatarilor să nu mai aducă jigniri la adresa echipei naţionale atunci când o critică. Oare nu are dreptate căpitanul echipei naţionale? Iată şi declaraţiile date de acesta la finalul meciului.
„Vă prezint scuze vouă, jurnaliştilor, dacă v-am jignit vreodată şi le prezint scuzele şi acelor două mii de suporteri care ne-au huiduit după două amicale. Vă rog să rămâneţi la critici, dar să nu depăşiţi o graniţă!
În ultimii doi ani au fost jigniţi colegi de-ai mei. Accept, sunt cel mai slab număr 10 din istorie. Mi-am dorit să fiu în echipa naţională. Şi eu, că şi voi am trecut prin multe că să ajung aici. Vă rog, nu ne mai jigniţi!”, a mai spus Nicolae Stanciu, la conferinţa de presă de la finalul meciului.
Sper ca emulaţia aceasta care s-a format la EURO 2024, între suporteri şi echipa naţională, să nu dispară, pentru că tot ceea ce au scris străinii despre noi se va dovedi a fi doar o aparenţă falsă.
Un alt aspect pe care aş vrea să îl punctez este mândria de a fi român, de care toţi au dat dovadă acum, când tricolorii ne-au pus din nou pe harta Europei.
Mândria de a fi român apare doar când realizăm ceva? Apoi dispare ca prin minune? Acest sentiment nu este ceva trecător, sau care apare şi dispare peste noapte. Mandria de a fi român trebuie să se regăsească în fiecare şi în tot ceea ce facem zilinic. Mesajul meu pentru suporterii români şi pentru românii de pretutindeni este următorul. Învăţaţi-vă copiii să iubească România şi iubiţi şi voi ţara, căci doar aşa vom creşte ca popor.
Aşadar, tricolorii vor avea mereu nevoie de susţinerea noastră şi doar împreună vom ajunge să visăm frumos la performanţe şi la turnee finale. Jos pălăria băieţi, ne-aţi făcut mândri, ne-aţi făcut să trăim din nou, iar copiii din ziua de azi au noi idoli. Continuaţi să munciţi în fiecare zi, continuaţi să vă dedicaţi în ceea ce faceţi şi să vă dăruiţi pe teren. Pentru că de asta avem nevoie, de dăruire. De fiecare dată când îmbrăcaţi tricoul naţionalei, daţi-vă viaţa pentru el şi veţi câştiga mereu, poate nu meciurile din teren, dar pe noi suporterii cu siguranţă!
Hai România, acum şi întotdeauna!
