Claudio Ranieri a promovat-o pe Cagliari în Serie A, după ce formaţia sa s-a impus cu 2-1 la general împotriva lui Bari, în finala barajului.
Citește și
Cagliari s-a întors în Serie A, după ce s-a impus cu 1-0, în meciul retur cu Bari, de duminică. Golul victoriei a fost înscris de Pavoletti în minutul 90+4, moment în care antrenorul lui Cagliari, Claudio Ranieri a izbucnit în lacrimi pe banca tehnică.
Clubul italian are o însemnătate aparte pentru Ranieri, fiind prima echipă din fotbalul mare pe care a antrenat-o. El a ajuns la Cagliari în 1988, iar peste două sezoane a reuşit să o promoveze în prima ligă din Italia.
— Cagliari Calcio (@CagliariCalcio) June 12, 2023
Gestul suprem de fair-play făcut de Claudio Ranieri
La finalul partidei tehnicianul italian a mers să se bucure alături de cei 2.000 de fani care făcuseră deplasarea la Bari, moment în care Ranieri i-a auzit scandând ”Serie B, Serie B”. Antrenorul le-a cerut să se oprească din scandări şi a explicat gestul la conferinţa de presă de după meci.
Dopo la promozione in A i tifosi del #Cagliari urlano “Serie B” alla curva del #Bari. Guardate la reazione di Claudio #Ranieri #BariCagliari pic.twitter.com/G70hRPCqSA
— Sport del Sud (@SportdelSud) June 11, 2023
”Nu înţeleg de ce trebuie să scandezi împotriva unei echipe. De ce se întâmplă astfel de lucruri? De ce să-ţi pierzi vremea cu aşa ceva? S-au comportat extraordinar, au luptat ca nişte lei jucătorii lui Bari, publicul lor a fost încântător. Am învins noi, aşa că să ne bucurăm de victorie, nu să le strigăm că au rămas în Serie B. Nu e frumos!”, a spus Claudio Ranieri