Arsenal Londra a anunţat, vineri, prelungirea contractului căpitanului Martin Odegaard.
Citește și
Norvegianul este unul dintre oamenii de bază din echipa lui Mikel Arteta şi a semnat un nou contract cu ”tunarii”, valabil până în 2028. Norvegianul de 24 de ani şi-a exprimat bucuria imediat după semnarea noii înţelegeri şi a explicat că se simte ca acasă la Arsenal, astfel că decizia de a-şi prelungi contractul a fost una uşor de luat.
"Semnarea unui nou contract a fost o decizie foarte uşoară pentru mine din mai multe motive. În principal, ceea ce facem acum ca şi club este special, iar eu vreau să fac parte din asta. Sunt foarte entuziasmat de ceea ce va urma aici. Am găsit un loc în care pot să mă stabilesc cu adevărat şi pe care îl pot numi acasă. Povestea mea este un pic diferită poate, deoarece m-am mutat la diferite cluburi de la vârsta de 16 ani.
La Arsenal, încă din prima zi, m-am simţit foarte bine şi acum este cu siguranţă casa mea. Vreau doar să le mulţumesc tuturor celor care lucrează la club şi, bineînţeles, suporterilor noştri fantastici. Voi continua să dau totul pentru a aduce succese acestui club în anii următori”, a declarat fotbalistul.
- Odegaard este legitimat la Arsenal din 2021, când a fost adus definitiv de la Real Madrid în schimbul sumei de 35 de milioane de euro
- 27 de goluri şi 15 assist-uri are mijlocaşul pentru ”tunari”, în 112 meciuri jucate
- 90 de milioane de euro este cota norvegianului în acest moment, conform site-ului de specialitate Transfermarkt.com