Luka Modric este nemulţumit de minutele jucate în acest sezon la Real Madrid şi a dezvăluit ce şi-ar dori.
Citește și
Mijlocaşul croat a fost o piesă de bază în angrenajul ”albilor” în ultimii 10 ani, dar odată cu venirea lui Jude Bellingham a început să joace din ce în ce mai puţin. Modric a bifat 9 partide pentru Real Madrid, dar a jucat doar 391 de minute.
”Ei bine, cu siguranţă este o situaţie nouă pentru mine să nu joc atât de mult ca înainte şi cât mi-aş dori. Întotdeauna vreau să joc, nu vreau să am pauze, nu vreau să am vacanţe, vreau să joc pentru că atunci mă simt cel mai bine şi aşa mă pregătesc cel mai bine pentru meciuri.
Pur şi simplu aşa este situaţia acum şi poate avea ceva pozitiv în viitor, dar nu vreau asta, vreau să joc, dacă e nevoie la trei zile, pentru că mă simt bine fizic.
Ar fi altă poveste dacă nu m-aş simţi bine, dar mă simt bine fizic şi psihic, vreau să joc. Tot ce se întâmplă în jurul meu este un proces normal, aşa că pur şi simplu accept asta şi trebuie să mă pregătesc mental pentru această situaţie, să o accept şi să merg mai departe”, a transmis Luka Modric, potrivit Sportske Novosti.
Luka Modric, ajuns la 38 de ani, este câştigător al Balonului de Aur în 2018 şi a câştigat 5 trofee UEFA Champions League şi trei campionate în Spania alături de ”Los Blancos”.