FC Hermannstadt a încheiat la egalitate, scor 1-1, meciul susţinut, marţi, pe teren propriu, în compania echipei Farul Constanţa, în etapa a doua a grupei C a Cupei României.
Citește și
Pentru FC Hermannstadt a marcat Neguţ, în minutul 66.
Golul constănţenilor a fost înscris de Radaslavescu, în minutul 55.
Tot marţi, de la ora 20.45, se joacă meciul CS Afumaţi - Rapid.
La finalul partidei, Eduard Radaslavescu a oferit mai multe declaraţii. Mijlocaşul nu mai înscrisese într-o partidă oficială pentru o echipă de club din octombrie 2022.
”A trecut ceva timp!”
"A trecut ceva timp, mă bucur că am marcat dar nu sunt în totalitate fericit, din păcate nu am reuşit să câştigăm, puteam să face asta. Am jucat împotriva unei echipe foarte bune, micile detalii cred că au făcut diferenţa, din păcate am făcut egal.
E o grupă echilibrată, fiecare meci contează, avem două puncte, ne pregătim pentru meciul de campionat şi când va veni meciul de la Arad mergem cu încredere şi vrem să câştigăm.
Din păcate jucăm în deplasare, ne dorim să jucăm şi acasă, acesta este formatul, îl respectăm, Cupa este foarte importantă pentru noi, este un trofeu în joc şi sper să ajungem cât mai departe", a declarat Eduard Radaslavescu, la flash-interviu.