Citește și
Aţi ascultat discursul lui Elias Charalambous, după meciul cu Hoffenheim? Probabil v-a scăpat. Îl găsiţi sub ştirile cu Gigi Becali, pe orice site de sport. Daţi cursorul paginilor mai jos. Sau, dacă aveţi noroc, poate apar 10 secunde din declaraţia lui, spre finalul jurnalelor de ştiri de la tv. Înainte de cele cu animale care se dau pe bicicletă sau cele despre vreun concurs ciudat, în care nişte nebuni fug după un caşcaval ce alunecă necontrolat la vale, după ce a fost aruncat de pe un deal.
Acela e locul lui Charalambous. Asta e lumea în care trăim. E greu să o mai schimbăm şi adevărul este că asta cerem. Vrem mereu să ne distreze ceva sau cineva. Să nu gândim prea mult, dacă se poate.
Dacă ne-am opri puţin din a fi atât de superficiali am reuşi să ascultăm de transmite acest antrenor. “Sunt norocos că pot să lucrez cu băieţii aceştia. Aceşti jucători au arătat că nu au limite”. Este o declaraţie a lui Elias Charalambous, care vine din alt fotbal. Din fotbalul cu adevărat mare. Este genul de discurs pe care îl auzi la Guardiola, la Mourinho, la Arne Slot sau pe care îl auzeai în conferinţele lui Jurgen Klopp. Un discurs baza pe optimism. Veţi spune că e uşor să lauzi după un rezultat reuşit. Dar, dacă am fi mai atenţi la “speech-ul” lui Charalambous, am observa că ideile pe care le promovează cipriotul sunt mereu din aceeaşi sferă. Încearcă să insufle încredere. Nu reproşează, nu ceartă pe nimeni şi are un aer relaxat. O atitudine de antrenor mare, pe care mulţi antrenori români nu o cunosc. Dorinel Munteanu, Dan Petrescu sau Gică Hagi au ce învăţa din ce transmite Charalambous. Atitudinea lui este cea care se caută acum, fotbalul actual. Nu încruntarea lor, pesimismul cronic de care dau dovadă sau conspiraţiile şi victimizările pe care de multe ori şi le autoinduc.
În tot acest parcurs istoric pentru o echipă din România, Elias Charalambous trece neobservat. Tocmai antrenorul care califică campioana în primăvara europeană din Europa League. E şi el pe acolo, dar nu este în centrul atenţiei. Cât de nedrepţi suntem! Facem asta din două motive. Primul ar fi că ne-am “becalizat” forţat. Gigi Becali a reuşit să ne inducă ideea că tot ce se întâmplă la FCSB i se datorează lui. Unii dintre cei mai importanţi analişti din România au ajuns să folosească sintagme precum “tactica lui Gigi Becali”. Antrenorul nu mai contează nici când se vorbeşte de tactică, de pregătirea jocului, de antrenamente… Asta chiar dacă nimeni nu l-a văzut pe patronul FCSB la analiza video sau repetând faze de joc, în trenning, cu fluierul în gură. Dar când eşti peste AS Roma sau FC Porto în clasament trebuie să fi avut şi antrenorul un mic merit, acolo. Nu poate să fie cantitate neglijabilă. Să nu mai zicem că jucătorii de la FCSB sunt buni pentru România, dar majoritatea nu sunt vandabili în Europa.
Al doilea motiv pentru care suntem nedrepţi cu Elias Charalambous este că nu suntem atât de prietenoşi cu străinii pe cât ne considerăm. Îl simţim pe cipriot că nu e de-al nostru şi nu ne vine să-l aplaudăm. Nu ne mândrim cu el. Vă puteţi imagina cât de sufocat cu laude ar fi fost un antrenor român, dacă un român făcea performanţele lui Charalambous, cu FCSB? Ar fi apărut lăudători de peste tot. Era propus la echipa naţională cel puţin o dată şi probabil că erau cluburi mari despre care se spunea că îl doresc cu ardoare.
Ăştia suntem. Pe Charalambous istoria îl va uita mult mai repede decât îi va uita pe alţii care nici nu s-au apropiat de rezultatele lui. Indiferent de ce va face FCSB în Europa. Dar istoria nu este mereu scrisă corect, pentru că este scrisă de oameni.