Răzvan Sava (22 de ani) a impresionat în poarta CFR-ului, iar tot mai multe echipe l-au luat în vizor.
Citește și
Conform jurnalistului Nicolo Schira (cunoscut deja în Italia), CFR Cluj a ajuns deja la un acord cu Udinese, formaţie ce evoluează în Serie A.
Italienii vor plăti pentru Răzvan sava 2,5 milioane de euro plsu un milion de euro sub formă de bonusuri în schimbul goalkeeperului titular din Gruia.
Portarul român va semna cu Udinese un contract valabil până în vara anului 2028, iar anunţul oficial ar urma să fie făcut în cursul săptămânii viitoare.
Excl. - Done Deal! Razvan #Sava to #Udinese from #Cluj for €2,5M + 1M as bonuses. Contract until 2028. Expected medicals and the signing next week. #transfers
— Nicolò Schira (@NicoSchira) August 3, 2024
Ardelenii îi caută deja înlocuitor lui Sava. CFR Cluj doreşte să îl aducă în Gruia pe Mihai Popa, portar ce se află sub contract cu Torino, conform jurnalistului Emanuel Roşu.
Portarul crescut în academia lui Hagi a mai trecut pe la Farul, Rapid, Unirea Constanţa Astra Giurgiu şi Voluntari. Ilfovenii l-au cedat în vara anului trecut la Torino pentru care nu a apucat să debuteze la prima echipă.