Universitatea Cluj a învins, luni seară, pe teren propriu, cu scorul de 3-2, echipa CFR Cluj, într-un meci din etapa a 19-a a Superligii în care adversarii au condus cu 1-0.
Citește și
Învingătorii au marcat prin Masoero ‘51, ’58 şi Blănuţă ’69. Pentru CFR Cluj au înscris Munteanu ’45+2 şi Postolachi ’83.
CFR nu mai pare echipa sigură din trecut, care câştiga la pas campionatul.
Principala calitatea a echipei trecute a CFR-ului a fost defensiva de fier a lui Dan Petrescu, dar în acest moment, ardelenii suferă, mai ales la faze fixe.
La finalul meciului, patronul Neluţu Varga a oferit mai multe declaraţii. Omul de afaceri a părut foarte supărat.
La o zi după meci, Raul Rusescu, fost atacant la Sevilla, a analizat situaţia de la echipa lui Dan Petrescu. Fostul jucător de la FCSB consideră că lui Dan Petrescu îi lipseşte un fundaş central valoros, dar şi un mijlocaş defensiv.
”Problema CFR-ului nu este Louis Munteanu!”
"CFR a stat sus şi a făcut presing pentru a-l pune în valoare pe Louis Munteanu. Munteanu este un fotbalist de calitate, dar nu este valorificat corespunzător. Nu am văzut nicio pasă filtrantă pentru el.
Problema CFR-ului nu este Louis Munteanu însă, ci apărarea. Problemele din defensiva CFR-ului se văd de pe lună. CFR nu mai reuşeşte să gestioneze un avantaj de 1-0. Era fascinant cum reuşea Petrescu înainte să omoare jocul - doar asta îl interesa. Acum, nu mai poate face asta. Echipa nu are un mijlocaş defensiv de calitate şi nici stoperi pe măsură.
CFR are nevoie de minimum un fundaş central bun, dacă nu chiar doi, şi de un mijlocaş defensiv de valoare. În momentul în care jucătorii ofensivi ştiu că, dacă pierd mingea, poate fi oricând pericol la poarta lor, nu mai încearcă să dribleze, nu mai încearcă să rişte. Iar acest lucru afectează jocul pe termen lung.
CFR, de-a lungul timpului, nu a jucat ca să marcheze un gol plus faţă de adversar. Întotdeauna a marcat şi apoi a omorât jocul. Aceasta a fost filosofia CFR-ului, care însă nu mai funcţionează acum, dar echipa nici nu poate trece la altceva", a declarat Raul Rusescu, potrivit gsp.ro.